Interviul a aparut aici.
Peste noapte, viața ni s-a schimbat radical. Nu doar pe plan personal, ci și în modul de a face afaceri, de a munci. Unii au trecut într-un fel de modul de hibernare, au redus turația motoarelor în timp ce, pentru alții, pandemia și izolarea au însemnat un apel tot mai hotărât la abilități deja câștigate.
Așa stând lucrurile, am fost curioși să aflăm și să învățăm de la artiștii-bijutieri cu care colaborăm cum s-au adaptat la noua ”metodă de lucru”, cât de nouă e, ce deprinderi utile au câștigat și la ce au renunțat.
Azi discutăm cu Andreea Badragan și Florin Chiuță de la Joined by Fire.
- Cum a început antreprenoriatul vostru, cum ați ajuns să lucrați acasă sau în ateliere proprii?
Am ajuns să lucrăm pe cont propriu pentru că ni s-a potrivit. Deși, de multe ori, suntem invidiați pentru stilul nostru de viață, aparent boem, vom fi primii care o să zâmbim cu înțelegere. Să fii antreprenor / freelancer / creator e boem și nu prea. Sigur, ai avantajul de a face ce iubești, de a nu avea șef și de a-ți face singur programul, dar dincolo de faptul de a face ce iubești (iar asta nu se traduce musai în antreprenoriat), restul sunt mai degrabă aparențe presupunând, de multe ori, impedimente și aspecte ce trebuie gestionate și contracarate. Lor li se adaugă nesiguranța și absența celorlalte avantaje care vin cu un job stabil. Sigur că lucrezi când vrei tu, dar n-o să-ți plătească nimeni timpul/concediul în care nu lucrezi. Sau asigurarea medicală. Sau pensia. Sau overtime-ul, pentru că majoritatea dintre noi ajung să piardă orice separație între planul personal și cel profesional, muncim nopți și weekenduri de parcă viața noastră ar depinde de asta și, într-un anume fel, chiar așa este. Știi șuturile în posterior pe care ți le dădea șeful? Trebuie să ți le dai singur, să zici mulțumesc și să te apuci de treabă cu propria conștiință ca unic martor.
Sunt 11 ani de când lucrez pe cont propriu, iar în anii ăștia, dat fiind domeniul, am fost întrebată deseori de colegii de breaslă cum fac să am comenzi, să vând online, să rezist pe o piață care trece prin diverse crize, care se diversifică, se schimbă și crește, în care apare tot mai multă concurență etc. Uneori, am avut răbdarea să răspund cum. Reacția invariabilă a fost că e complicat și că sunt prea multe de făcut. Ei sunt oamenii cărora nu li se potrivește să lucreze pe cont propriu sau care nu vor crește prea mult. Trebuie să fii un pic obsesiv-compulsiv, un pic (mai mult) perfecționist și foarte foarte pasionat/l. În final, dincolo de înclinațiile artistice și personalitatea introvertită și cam antisocială, exact din cauza asta am ajuns să lucrez pe cont propriu. Am avut 3 șefi consecutivi care mi-au spus că îmi iau prea în serios jobul. Ai fi zis că un angajat care ține cu tot dinadinsul să-și facă treaba este visul oricărui angajator. Ei, bine, nu. Așa că, la a treia experiență, care a coincis cu faptul că începusem să fac bijuterie ca hobby (de numai o lună, dar cine mai evaluează acum cât am fost de nebună să fac asta atunci?), am zis că, dacă sunt prea serioasă pentru voi, am să fiu serioasă pentru mine (fun fact: toți foștii mei șefi au intrat la destul de scurt timp în faliment, pe mine iată-mă aici după 11 ani).
Pentru Florin, cealaltă jumătate a atelierului Joined by Fire, traseul a fost puțin diferit, dar esența rămâne aceeași. A avut mai multe tipuri de joburi decât mi-aș fi putut imagina că poate avea un om până la 20 și puțin de ani, a învățat singur bijuterie acasă, într-un atelier improvizat pe balconul de 1×2 m al unei garsoniere. A început cu material puțin, pile de unghii și foarte multă pasiune, și-a construit singur multă aparatură și a învățat fără încetare, dincolo de orice cerințe ale jobului oficial. A ajuns astfel să realizeze obiecte de cult timp de șapte ani, iar în paralel a lucrat în diverse ateliere de bijuterie, unde a realizat ceea ce se numește fine jewelry, adică inele de logodnă și verighete.
O întâmplare fericită a făcut să ne întâlnim în urmă cu doi ani, exact în momentul în care fiecare dintre noi avea nevoie să facă un pas următor. Iar primul mod în care s-a concretizat asta a fost că fiecare și-a părăsit atelierul de pe balcon și am deschis împreună Joined by Fire Studios, iar de atunci – și spunem asta fără modestie – suntem pe o curbă de creștere accelerată, rezultată din combinarea abilităților amândurora. Reușim cumva să ne potențăm reciproc aspectele pozitive și să ni le domolim pe cele negative. Împărtășim aceeași filosofie de lucru, aceeași nebunie, ne completăm excepțional în lucru, suntem dependenți de creștere și avem zile în care fiecare stă în atelierul lui și abia dacă ne vedem.
- Ce greșeli ați făcut la început și cum le-ați remediat pe parcurs?
Îmi e greu să gândesc în termeni de greșeli de început. Cumva, nu consider mai nimic ca fiind o greșeală, ci pași necesari creșterii. Sunt adepta crescutului organic, neforțat, chiar dacă sunt perfect conștientă de faptul că există modalități mai eficiente și mai rapide de a face lucrurile. Dar, dincolo de abilitățile mele de organizare și gestionare a unui mic business, sunt totuși o fire creativă și emoțională, iar undeva trebuie să fie o limită – și aici începe să fie”distractiv” să fii freelancer în domeniile creative, pentru că trebuie să îți faci treaba bine fără să îți sufoci potențialul creativ. Am nevoie, mai mult decât orice, să mă simt liberă în ceea ce fac și, din fericire, și în acest caz, eu și Florin suntem pe aceeași lungime de undă. Începutul a fost foarte stresant tocmai pentru că am acceptat orice comandă din teama că nu vom reuși să câștigăm destul sau că nu vor reveni clienții. Așa că am lucrat și proiecte de care nu suntem tocmai mândri. A fost nevoie de mult timp, de validare și de consolidare a încrederii în propriile abilități ca să spunem ”nu” și să decidem că suntem în punctul în care ne putem alege clienții și/sau îi putem consilia când viziunile noastre nu se potrivesc.
Un alt punct important a fost să învățăm să ne prețuim munca. Eu am crescut împreună cu domeniul în care activez, l-am văzut evoluând și dezvoltându-se și, tocmai pentru că am fost acolo de la început, când încă nu exista apreciere pentru ce facem, a fost greu să mă desprind de mentalitatea și de publicul care considera că ce facem noi trebuie să fie ieftin. În continuare păstrăm prețuri pe care noi le considerăm corecte și credem că este unul dintre punctele noastre forte, dar am învățat să ne apreciem ceva mai bine munca, unicitatea, cheltuielile și, mai mult decât orice, abilitățile câștigate în anii de educație și experiență în domeniu.
- Cum v-ați adaptat la noua stare de lucruri sau nu e chiar așa nouă pentru voi?
Starea e nouă și nu prea pentru noi, într-adevăr. Atât eu, cât și Florin suntem firi introvertite, destul de antisociale și existența noastră în general este una similară carantinei. Eu locuiesc la 50 de metri de atelier, așa că vin în continuare zilnic la lucru, iar Florin locuiește chiar la atelier. Din punctul acesta de vedere, nu s-a schimbat aproape nimic. Nu ieșim mult de felul nostru, deși devine tot mai clar că afară e primăvară și începem să tânjim chiar și noi după aer curat, mai ales după aer de munte.
Ce s-a schimbat este ritmul de lucru. La începutul perioadei, aveam o listă destul de lungă de comenzi și „to do”-uri, listă care între timp s-a cam scurtat. Primim în continuare comenzi și suntem bucuroși și recunoscători pentru asta, dar suntem departe de ritmul anterior care abia ne lăsa loc de respirat. Dincolo de panicile normale, vedem totuși asta ca pe un lucru pozitiv, acesta fiind un ritm de lucru la care abia dacă ne permiteam să visăm. Avem în sfârșit timp de lucrat în tihnă, ne putem ocupa de proiecte pe care le tot amânam, putem reface stocurile care sunt la minimum și avem loc de creativitate.
- Ce skilluri dobândite anterior v-au ajutat acum?
Ne ajută foarte mult disciplina în lucru dobândită anterior. Ar fi foarte simplu să nu facem mai nimic sau să facem doar strictul necesar. Ne-ar termina și moral, și financiar. Deși asta e cumva fals, nu cred că poți reuși ca antreprenor făcând doar strictul necesar. Și nu suntem construiți nici să cădem, nici să renunțăm, ci să găsim soluții. Ne ținem puternici fie unul pentru altul, fie unul pe altul (după necesități), ne scuturăm reciproc la nevoie și mergem mai departe. În plus, avem pisică. Nu subestimați niciodată efectul emoțional-curativ al unui animal care toarce liniștit chiar și când lumea din jur pare să se prăbușească.
- Ce abilități credeți că veți căpăta acum, abilități care se vor dovedi folositoare odată încheiată izolarea forțată?
Oricât de banal și clișeic ar suna, cred că vom ieși mai puternici și mai încrezători. Tot ce am făcut anterior ne face să rezistăm și să fim bine acum. Iar asta ne stimulează extraordinar. Ne demonstrează că eram pe un drum bun și că tot ce trebuie să facem este să fim noi în continuare. Iar asta este o lecție foarte prețioasă.